Aqua Crisius a organizat sâmbătă, 18 iunie 2016, la
Coada Lacului, evenimentul „Ziua Liliacului Carpatin”, ediția a III-a,
eveniment ce face parte din proiectul „Arii protejate în inimile noastre”. Liliacul
Carpatin este o specie sălbatică, ocrotită de lege, endemică pe Valea
Iadului. Arbuștii cu flori mov cresc spontan în această arie protejată de interes național.
Programul a debutat cu un concurs interşcolar pe
teme de mediu: 10 școli și peste 120 de copii. Au urmat momente folclorice, expoziţii
și degustări de produse tradiţionale și un concurs de gătit. Activitățile din cadrul concursului interșcolar au
avut ca scop conștientizarea tinerilor asupra necesităţii protejării speciilor
şi habitatelor din ariile naturale protejate. În urma concursului au fost
selectați și elevii care vor participa la deja tradiționala tabără Junior
Ranger, tabără unde elevii vor învăța tehnici și metode de orientare pe trasee,
vor identifica urme de animale, vor recunoaște speciile protejate și nu
în ultimul rând vor avea parte de multă distracție.
A fost o zi minunată pentru a ne petrece timpul liber în natură şi pentru a dobândi cunoştinţe noi, dar mai ales un sfârșit perfect de an şcolar. Prin activităţile desfăşurate organizatorii şi-au dorit ca elevii să cunoască şi să devină prieteni ai naturii, în general şi ai acestui mediu natural atât de pitoresc, în special.
Felicitări echipei de elevi care a reprezentat Școala
Gimnazială Alexandru Roman Auseu și care a obținut LOCUL 1 la
concursul interșcolar pe teme de mediu: Boca Maria, Chirodea Moise, Cuc Cătălin,
Gârdan Andreea, Ivanciuc Bodiut Cipriana, Jac Cristina, Jac Andrea, Lupo
Timotei, Madar Cătălin, Mateaș Mădălin, Opre
Ionut, Opre Iulia, Sertea Andrada, Simionaș
Sorana!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu