vineri, 30 octombrie 2015

Printre lupi


                 "Nu spune niciodată că drumul pe care mergi este cel din urmă!"

Cu o busolă în mână, înfometată și înfrigurată, o fetiță de șapte ani străbate mii de kilometri pe jos în căutarea mamei sale.Trece prin păduri dense, merge pe drumuri presărate cu cadavrele războiului și ajunge să fie crescută de fiarele pădurii pentru a se ascunde de "fiarele" lumii în care s-a născut.

Ea este Mishke, o copila evreică, ai cărei părinți au fost deportați în lagărele din estul Europei. De frică să nu fie și ea dată pe mâna naziștilor, Mishke fuge din casa familiei care fusese plătită să o îngrijească și ajunge în Germania, Polonia, Ucraina și chiar Romania.

Eroina povestește despre ororile războiului, despre lagărele de concentrare și ia parte la evenimente pline de cruzime ajungând în cele din urmă chiar să mărturisească: "Mă tem de oameni și, cu nările fremătând de dezgust, mă feresc din calea lor".

Romanul a fost publicat pentru prima dată în 1997 și abia în 2007 la noi în țară, an în care a fost și ecranizat de francezi. În 2008 autoarea a recunoscut că Printre lupi este o creație fictivă și nicidecum o poveste autobiografică cum susținuse până atunci.

În ciuda acestui fapt, cartea merită citită pentru exemplul de curaj și ambiție, pentru lecția de viață și de dragoste, pentru lupta de supraviețuire și pentru că este, până la urmă, o metaforă a unei perioade reale și rușinoase din istorie.

"Mai am și astăzi un sentiment de spaimă când trec printr-un oraș, ori de câte ori văd lume multă în jurul meu; mă simt atrasă într-o cursă, ca într-un ghetou"

"Sunt plină de răni și de cruste, și am picioarele deformate de îndelungata mea hoinăreală prin lumea cuprinsă de război. Am văzut moartea pretutindeni, am cunoscut frigul și foamea, mai cumplite decât și le pot închipui toți cei care mă privesc. Am trăit printre lupi, până când am devenit eu însămi lup, trup și suflet."



Sursă imagine: thedailyquotes.com

Puteți cumpăra cartea aici: Printre lupi
Alte romane:  Paznicul farului
                      Piaza rea
                      Cartea Iad
                      Eleganta ariciului
                      Învingătorul este întotdeauna singur
                      Ecouri de dincolo de moarte



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu