luni, 21 decembrie 2015

Hoțul de cărți


Autor recenzie: Naghi Sorina (clasa a 10-a)





„Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară și infernală festă omenească?”




Am auzit de "Hoțul de cărți" de ceva timp și în sfârșit am reușit să pun mâna pe ea. Când am început cartea, cam tot ce știam despre ea era faptul că se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă. A fost suficient, deoarece mi-a plăcut să descopăr povestea pagină după pagină. Primul lucru care m-a impresionat a fost naratorul: Moartea. Ea ne va prezenta povestea lui Liesel Meminger, o poveste dintre nenumăratele pe care ea le știe, o poveste ca  "o încercare - o uriașă încercare riscantă - de a dovedi că voi și existența voastră umană meritați." Și este o poveste care te emoționează peste măsură!

Liesel Meminger se află în tren, împreună cu mama și fratele ei, îndreptându-se spre Munchen, unde mama va fi nevoită să-și încredințeze copiii unei familii adoptive. Pe drum însă, fratele ei moare. La înmormântarea lui, Liesel găsește în zăpadă o carte- Manualul groparului - prima carte furată de ea. Dorința ei de a citi cartea furată, singurul obiect care reprezintă legătura cu fratele ei, îi oferă fetei motivația necesară pentru a învăța să citească.

"Liesel observă străinătatea ochilor tatălui adoptiv atunci când aprinse lumina în baia rece. Erau făcuți din blândețe și argint. Ca argintul moale topindu-se. Văzând acei ochi, Liesel a înțeles că Hans Hubermann valora mult."

 "N-ai crede, a scris ea, dar nu școala a fost cea care m-a ajutat atât de mult să citesc. A fost papa. Oamenii nu îl cred foarte deștept, și e adevărat că nu citește prea repede, dar am aflat curând că scrisul și cuvintele chiar i-au salvat cândva viața."

În Munchen, Liesel își va face prieteni noi,  Rudy Steiner, un băiat îndrăgostit de ea, dar mai ales un evreu care avea nevoie de o ascunzătoare. El găsește  ajutorul de care avea atâta nevoie, și după câteva zile de la sosirea lui, el și Liesel încep să se împrietenească. "O am pe Liesel Meminger într-o mână, iar pe Max Vandenburg în cealaltă. În curând, voi aplauda cu ei. Doar dați-mi câteva pagini." Fetița și evreul încep să-și povestească unul altuia coșmarurile, Liesel îi citește din cărțile furate din biblioteca primarului, iar Max va scrie povești pentru ea. Se naște o prietenie legată prin cuvinte.

"Hoţul de cărţi" nu e doar povestea unei fetițe de zece ani, care fură cărți. Este o poveste despre puterea cuvintelor și despre cum acestea îți pot schimba, sau chiar salva, viața. Personajele sunt frumos conturate, fiecare ieșind în evidență prin autenticitate. Mie, personal, mi-a plăcut extrem de mult Rudy, băiatul cu ochi albaștri și păr blond, profitând de fiecare ocazie pentru a-i pune aceeași întrebare hoțului de cărți, deși știa deja răspunsul: "Ce zici de un sărut?". L-am îndrăgit și pe Max, evreul care a reușit să supraviețuiască.

Dacă nu ai citit încă această carte, ar fi cazul să o faci, pentru că "atunci când moartea spune o poveste, chiar trebuie să o asculți."

Cartea se poate cumpăra de aici: Hoțul de cărți 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu