joi, 30 noiembrie 2017

ZIUA ŞCOLII GIMNAZIALE ALEXANDRU ROMAN AUŞEU



     A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, la sfârşit de noiembrie, să se organizeze un eveniment festiv de omagiere a marelui patriot Alexandru Roman, patronul spiritual al celor două şcoli surori: Colegiul Tehnic Alexandru Roman Aleşd şi Şcoala Gimnazială Alexandru Roman Auşeu. Elevii şcolilor care îi poartă cu mândrie numele, alături de reprezentanţii Primăriei Auşeu şi preoţii satelor Auşeu şi Groşi i-au reiterat valoarea incontestabilă într-un reuşit program artistic organizat în faţa monumentului ridicat în cinstea academicianului.
      Coordonaţi de doamnele profesoare Cazan Anca şi Copil Amalia, elevii au susţinut un recital de cântece patriotice şi au prezentat biografia lui Alexandru Roman.

  Remarcăm prestaţia deosebită a unor dragi invitaţi: Corina Lele Ionescu, Andreea Ardelean Suciu şi Radu Ilea şi colaborarea dintre conducerea celor două şcoli: director adjunct Melania Joldea şi director Botici Matei Adrian.







Cu această ocazie a fost sărbătorită prin numeroase activităţi la şcolile din comună şi ziua de 1 Decembrie. Astfel, elevii de la Şcoala Primară nr. 1 Groşi au vizionat o prezentare power point despre semnificaţiile zilei de 1 Decembrie, au intonat cântece patriotice şi au realizat lucrări tematice folosind tehnici inovative.



 

Veselia, tinereţea, bunătatea şi prietenia au fost în centrul activităţilor de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Luncşoara, activităţi prin care profesorii şi învăţătorii  dezvoltă copiilor sentimentul patriotic şi stimulează creativitatea.

 










Cine a fost Alexandru Roman?


S-a născut pe 26 noiembrie 1826 în satul Auşeu, judeţul Bihor. Studiile primare şi gimnaziale le-a terminat în ţară, iar cele universitare la Viena şi Budapesta. A studiat filosofia,  matematica şi teologia. A fost profesor în Beiuş, în Oradea şi la Universitatea din Budapesta. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române care va deveni mai târziu Academia Română. A fost îndrumător cultural, publicist (ziarul Concordia), unul dintre primii profesori care a ţinut prelegeri în limba română în Transilvana ( la Beiuș a introdus pentru prima dată Limba română  în școală). Trei decenii a luptat pentru nobila aspirație a unității naționale, fapt amintit și de Iosif Vulcan  în revista Familia: "A servit națiunea cu condeiul şi cu graiul la catedră, la tribună şi în arena ziaristică". A apărat cauza românilor din Transilvania suferind multe persecuții politice (inclusiv închisoarea) din partea autorităților de la acea vreme. 
La 100 de ani de la nașterea sa, în 1926, Academia Română a așezat o placă comemorativă pe casa în care s-a născut dascălul Alexandru Roman, iar la 180 de ani de la naștere a fost înălțat în centrul comunei un bust din bronz.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu