Fluturii Irinei

Adoraţi de unii şi criticaţi de altii, Fluturii Irinei Binder au ajuns subiect de discuţie pe multe bloguri şi reţele de socializare şi chiar pe rafturile cititorilor pasionaţi de acest gen. Deşi am putea spune că este un roman fără mari pretenții literare ( după cum însăşi autoarea recunoaşte), el este totuși unul de succes (cel puțin temporar). Acuzată că ar fi comercială și mediocră, creaţia de tip jurnal a stârnit şi a mulţumit mulţi iubitori de cărţi.

Irina, personajul narator, este copilul care se maturizează rapid, creşte doar cu tatăl ei, învață cum trebuie să se descurce în viață iar mai târziu cunoaște dragostea. O mărturiseşte într-o narațiune sinceră, sensibilă, colorată şi fragilă - asemenea fluturilor din carte.

De la pagină la pagină, cititorul trece prin stări diferite și puternice. Curiozitate- căci începutul este bun și captivant. Înțelegere și iertare faţă de personaje şi trecutul lor. Furie- pentru că ea, fluturele, se lasă prinsă în plasa vicioasă a sentimentelor. Şi în final confuzie -căci multe dintre gândurile și idealurile eroinei sunt în contradicție cu acțiunile sale. În ciuda minusurilor și a sentimentului de deja-vu atunci când citim aforismele din carte, romanul Fluturi se evidenţiază printr-un stil sincer și accesibil, cu multe pasaje reusite:

"Dumnezeu le-a dat oamenilor un număr fix de lacrimi...iar acestea sunt de două feluri: de tristețe și de fericire...nu ar trebui să irosesc lacrimile aiurea, ci să le păstrez pentru momentele fericite...ar fi păcat să nu mai am lacrimi ca să plâng atunci..."

"Pentru că la capătul tuturor luptelor interioare între inimă și rațiune, inima este cea care ia decizia finală".

“Să nu uiţi niciodată cine eşti, să nu laşi oamenii să te transforme în cine vor ei să fii...”

“Eu trăiesc pentru a fi cineva în sufletul meu, nu în ochii lumii”.

Nicio carte citită nu este o pierdere căci, până la urmă, ea poate fi folosită ca termen de comparație. Cum ar fi să o comparăm cu Arta conversaţiei de Ileana Vulpescu? Dar, dacă această carte a atins măcar o singură coardă sensibilă, măcar un singur firişor de suflet, toate criticile universului nu valorează nimic pentru tine cititorule căci ești îndreptățit să o iubești sau să o critici (cartea și nu autorul), iar noi restul nu avem dreptul să dăm cu pietre.

Cartea poate fi cumpărată aici: Fluturi 2 volume

Arta conversaţiei şi arta de a trăi

 " Cad frunzele, ca de departe, parcă

s-ar veştezi în ceruri grădini îndepărtate

cu gesturi de negare cad mereu...

Noi toţi cădem. Mâna de acolo cade

Şi altele, şi toate, rând pe rând

Dar este Unul care ţine -n mână

Căderea asta nesfârşit de blând. "  ( R.M.Rilke)

Cad frunzele acum în octombrie şi văzându-le simţim nevoia unei retrospective, a unei analize lucide a propriei vieţi. Dar mai avem noi loc și timp de o astfel de analiză, de o astfel de radiografie sufletească? Chiar dacă răspunsul ar fi da, sunt sigură că mulţi nu am reuşi să o facem la fel de bine ca Sânziana Hangan, personajul principal al romanului Arta conversaţiei, de Ileana Vulpescu. Medic de laborator, ajunsă la 40 de ani, divorţată şi cu doi copii, Sânziana este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura română. 

Prin acest personaj Arta conversaţiei devine cartea sufletului unei fiinţe sensibile şi puternice (dihotomie specific feminină), un roman greu de  citit de iubitorii de acţiune, dar cu un limbaj de o naturalețe apăsătoare; o poveste despre copilărie, dragoste, familie, iubire, ură, copii, relația femeie-barbat, prietenie - toate cuprinse într-o adevărată enciclopedie a sentimentelor și trăirilor umane. Este un roman cu multe replici spumoase, dar care niciodată nu par forțate sau plictisitoare căci cartea are un potențial enorm de a ne arata viața așa cum este ea și de a ne provoca la o radiografie personală. 

Arta conversației este în esență arta de a trăi, de a trăi frumos, corect și demn!

" E atâta rutina și atât de puțin adevăr (în lume) , dar  pentru adevărul acesta puțin și rar merită să trăim."

" Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăți mintea și sufletul și că suntem trecători în lume"

" Și-ntr-o carte și într-un ziar trebuie să știi să citești printre rânduri,  dară în oameni. "

"În general, în viaţă puţine lucruri se pot lua de la zero, fiindcă noi pe noi nu ne mai putem lua de la zero. Luăm lucrurile şi pe noi aşa cum sunt şi aşa cum suntem."

Cartea poate fi cumpărată aici: Arta conversației

The Maze Runner and the myth of the #Labyrinth

What if you woke up with a sudden loss of memory and you didn't even remember your name? Who were you then? And, what if you were given the possibility to start a new world? What role would you like to play in it? A doctor, a hunter, a cook, a leader? Or, perhaps , you would prefer to run. To run and save yourself from a destiny that seems unchangeable. So runs, Thomas, the main character from the movie "The maze runner". He runs giving hope to those that are hopeless and refusing to play just a simple role.

 

We, lovers of great movies, have recently dealt with a recurrent theme: the post-apocalyptic world or the dystopian future. This movie, based on James Dashner's best-selling novel, is a modern remake of the Greek myth of the labyrinth with an emphasis on the human nature. The labyrinth stays the same: big, cold, complicated, changing its shape every night, inaccessible to those that are not initiated. But the creature, the Minotaur, is a biomechanical one and it appears everywhere in the labyrinth.

For most of the characters this modern labyrinth becomes a test and it remains essentially a journey towards the human inner sanctuary where the self stands free.

Will Thomas find "Ariadne's thread"? Will he be able to escape the mythical labyrinth, like ancient Daedalus did?

Watch this thrilling movie and you’ll have the answers!