vineri, 24 iulie 2015

Ex machina

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, un tânăr programator, Caleb, angajat al celei mai mari companii de IT din lume, câștigă "șansa" de a-l vizita pe Nathan, un savant  retras şi foarte bogat ce nu pare şi nici nu se comportă prea inteligent.Scopul inițial al vizitei este “evaluarea” creaţiei savantului şi anume un robot umanoid pe nume Ava, dar până la finalul filmului rolurile par să se schimbe. Testul Turing este un test care stabilește dacă un robot poate să fie “confundat” cu o ființă umană, iar pe măsură ce evaluarea are loc Caleb este din ce în ce mai atras de Ava, cea care este atât de frumoasă,  atât de seducătoare, atât de inteligentă, și în final doar un robot.
Ex machina este un film despre idei, despre întrebări ce trebuie sau nu trebuie puse, un film al cărui subtext te trimite cu gândul la dileme etice şi morale.  Tema este una complexă, chiar controversată: inteligența artificială şi ce anume ne individualizează pe noi oamenii. Ceea ce aduce nou filmul este faptul că această temă este ascunsă într-un dialog aparent banal, dar care treptat strecoară fiori pe sub pielea spectatorilor. Nimic nu este superfluu şi totuși nimic nu este prea “tehnic”.


Numele filmului vine de la „Deux ex machina”, expresie şi tehnică folosită  în finalul  pieselor de teatru greceşti prin care un zeu rezolvă toate problemele pe care oamenii nu sunt în stare  să le rezolve.  Absența cuvântului “Deux” din numele filmului nu poate decât să ne sugereze egoismul, orgoliul şi obsesia oamenilor de a deveni “zei”  precum şi efectele devastatoare ale acestei dorinţe. Sfârşitul tulburător al filmului nu va mulţumi niciun spectator, dar va lăsă multe semne de întrebare şi teme de meditaţie despre  viitorul apropiat, despre graniţa dintre geniu şi nebunie, dintre om şi robot, dintre suflet şi fără suflet...



miercuri, 22 iulie 2015

Paznicul farului şi romanul poliţist

Critica literară asupra romanelor polițiste nu este la fel de “stufoasă” și de binevoitoare ca în cazul altor tipuri de roman, pentru că de-a lungul timpului s-a vehiculat ideea că romanul polițist este lipsit de valoare literară. 

O creație ce va schimba o astfel de atitudine este romanul Camillei Lackberg -Paznicul farului- un roman complex ce își ramifică mult narațiunea incluzând, pe lângă crimă, suspans și anchete, multă psihologie, istorie, drame de familie, relații interumane și secvențe semnificative pentru Suedia zilelor noastre.

Această a șaptea carte a autoarei este continuarea celorlalte romane din seria Fjallbacka (Copilul german, Prințesa ghețurilor, Piază rea etc.); o serie care se bucură de un spectaculos succes internațional. Fjallbacka este micul oraș din Suedia unde detectivul Patrick Hedstrom investighează cu tenacitate uciderea lui Mats Sverin, un personaj secretos revenit pe meleagurile natale și găsit în apartamentul său cu un glonț în ceafă. Finalul este unul surprinzător, dar oarecum curajos, căci suntem agățați într-un "cârlig emoțional" și duși, alături de detectivul Patrick, pe piste false care ne încearcă gândirea, iar în cele din urmă  ne bucurăm când adevărul iese la iveală și când primim o explicație oarecum logică. 

Paznicul farului este o carte pe placul oricărui iubitor de romane polițiste și nu numai; este o creație reușită ce îți poate schimba modul de a privi viața de zi cu zi; este o poveste care îți dă fiori, o poveste despre o insulă bântuită unde nu există granițe între viață și moarte... 

Romanul poate fi cumpărat aici:  Editura Trei


Alte articole  asemănătoare: 

joi, 9 iulie 2015

Piaza rea - Camilla Lackberg

Întâmplare:  doi copii gemeni sunt lăsaţi fără mamă într-un accident de maşină cauzat de conducerea sub influenţa alcoolului.




Piază rea: din statutul de victime inocente cei doi devin criminali în serie pedepsind pe cei care au condus şi au ucis din cauza alcoolului. Victimele celor doi nu se cunosc între ele şi locuiesc în zone diferite ale Suediei. Singurul lor punct comun este greşeala din trecut şi pedeapsa ce li se va aplica.

Rezolvare: Patrick Hedstrom, detectiv într-un mic oraş suedez, va reuşi să stabilească legătura între victime - trecutul şi pagina din povestea Hansel şi Gretel gasită la locul "accidentului"- şi spre surprinderea tuturor îi va descoperi pe cei doi mai aproape decât ar fi crezut.

Romanul Piază Rea urmăreşte astfel o dramă cu efecte de neînchipuit. Camilla Lackberg , considerată de unii critici o Agatha Christie a Suediei, a scris un roman "copleşitor, incitant şi construit cu o limpezime de gheaţă" - Literary Review.  În ceea ce priveşte tehnica, autoarea ne prezintă încă de la început atitudinea criminalului fără a dezvălui identitatea acestuia, el fiind ascuns printre personajele ce participă la acţiune. Se pune accent pe sondarea subconştientului şi relaţiile interumane, pe crearea unor personaje credibile; autoarea fiind destul de abilă în a ţine trează atenţia cititorului. 

Ţie ţi-a stârnit  atenţia?

Alte romane asemănătoare: