marți, 5 ianuarie 2016

Jocul de șah și dezvoltarea personalității copilului



Artă și știință în același timp, șahul, joc clasic de strategie, nu trebuie neglijat deloc de către părinții care vor să ajute la dezvoltarea unei personalități armonioase și puternice a copilului lor. Studiile recente au demonstrat diferențe semnificative între copiii care joacă frecvent șah și cei care nu practică deloc un "sport al minții".




Care sunt beneficiile practicării jocului de șah?

Iată doar câteva:
  • îmbunătățește concentrarea, memoria, gândirea abstractă, gândirea analitică
  • dezvoltă creativitatea
  • dezvoltă gândirea logică
  • este un test de răbdare și voință
  • sporește încrederea în sine
  • dezvoltă aptitudinile matematice
  • dezvoltă capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni
  • oferă jucătorului șansa de a cunoaște noi prieteni, de a socializa, căci va duce copilul din fața calculatorului și îl va pune în contact cu alți jucători
  • nu devine niciodată plictisitor: nicio partidă de șah nu este asemănătoare cu cealaltă etc.

Când se învață șahul ?

Este greu de spus care este vârsta potrivită pentru inițierea în tainele acestui joc. Este bine însă să se înceapă cât mai  devreme pentru că impactul e mai mare și ajută la dezvoltarea creierului copilului. Unii copii sunt apți să învețe principiile generale ale jocului la 4 ani, alții sunt capabili să înțeleagă regulile și desfășurarea jocului abia pe la 7-8 ani.

Șahul se poate însă învăța la orice vârstă și, spre deosebire de alte sporturi, nu trebuie să te retragi niciodată!

Se spune de asemenea că șahul poate crește chiar IQ-ul, dar de aici apare însă o mare dilemă:


Oamenii deștepți aleg să joace șah sau șahul îi face deștepți?









Surse: Dr. Robert C. Ferguson, "Research and Benefits of Chess", chess.com
Surse foto: www.pinterest.com, voceatransilvaniei.ro, quotesgram.com

luni, 28 decembrie 2015

Originea expresiei “a freca menta”





Expresia “a freca menta” face trimitere la o activitate ușoară, la comoditate, pierderea timpului sau chiar lene, iar originea ei este una precisă.








În Grecia Antică un slujitor al casei avea rolul de a freca masa cu mentă înainte de servirea mâncării pentru mirosul și senzația de prospețime pe care  aceasta le oferă. Obiceiul a fost preluat și de familiile înstărite de români și amatoare de etichete de comportament din secolul al 18-lea. Astfel, mulți slujitori preferau această sarcină în locul muncilor mai grele (gătit, tăiat lemne, cărat apă etc.) și “frecau menta” toată ziua pentru a scăpa de alte sarcini.

Chiar dacă obiceiul a dispărut odată cu trecerea timpului, expresia a persistat cu înțelesul de a trage chiulul de la muncă.



Surse: istorie-pe-scurt.ro, adevărul.ro
Sursă foto: Academia Cațavencu

luni, 21 decembrie 2015

Hoțul de cărți


Autor recenzie: Naghi Sorina (clasa a 10-a)





„Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară și infernală festă omenească?”




Am auzit de "Hoțul de cărți" de ceva timp și în sfârșit am reușit să pun mâna pe ea. Când am început cartea, cam tot ce știam despre ea era faptul că se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă. A fost suficient, deoarece mi-a plăcut să descopăr povestea pagină după pagină. Primul lucru care m-a impresionat a fost naratorul: Moartea. Ea ne va prezenta povestea lui Liesel Meminger, o poveste dintre nenumăratele pe care ea le știe, o poveste ca  "o încercare - o uriașă încercare riscantă - de a dovedi că voi și existența voastră umană meritați." Și este o poveste care te emoționează peste măsură!

Liesel Meminger se află în tren, împreună cu mama și fratele ei, îndreptându-se spre Munchen, unde mama va fi nevoită să-și încredințeze copiii unei familii adoptive. Pe drum însă, fratele ei moare. La înmormântarea lui, Liesel găsește în zăpadă o carte- Manualul groparului - prima carte furată de ea. Dorința ei de a citi cartea furată, singurul obiect care reprezintă legătura cu fratele ei, îi oferă fetei motivația necesară pentru a învăța să citească.

"Liesel observă străinătatea ochilor tatălui adoptiv atunci când aprinse lumina în baia rece. Erau făcuți din blândețe și argint. Ca argintul moale topindu-se. Văzând acei ochi, Liesel a înțeles că Hans Hubermann valora mult."

 "N-ai crede, a scris ea, dar nu școala a fost cea care m-a ajutat atât de mult să citesc. A fost papa. Oamenii nu îl cred foarte deștept, și e adevărat că nu citește prea repede, dar am aflat curând că scrisul și cuvintele chiar i-au salvat cândva viața."

În Munchen, Liesel își va face prieteni noi,  Rudy Steiner, un băiat îndrăgostit de ea, dar mai ales un evreu care avea nevoie de o ascunzătoare. El găsește  ajutorul de care avea atâta nevoie, și după câteva zile de la sosirea lui, el și Liesel încep să se împrietenească. "O am pe Liesel Meminger într-o mână, iar pe Max Vandenburg în cealaltă. În curând, voi aplauda cu ei. Doar dați-mi câteva pagini." Fetița și evreul încep să-și povestească unul altuia coșmarurile, Liesel îi citește din cărțile furate din biblioteca primarului, iar Max va scrie povești pentru ea. Se naște o prietenie legată prin cuvinte.

"Hoţul de cărţi" nu e doar povestea unei fetițe de zece ani, care fură cărți. Este o poveste despre puterea cuvintelor și despre cum acestea îți pot schimba, sau chiar salva, viața. Personajele sunt frumos conturate, fiecare ieșind în evidență prin autenticitate. Mie, personal, mi-a plăcut extrem de mult Rudy, băiatul cu ochi albaștri și păr blond, profitând de fiecare ocazie pentru a-i pune aceeași întrebare hoțului de cărți, deși știa deja răspunsul: "Ce zici de un sărut?". L-am îndrăgit și pe Max, evreul care a reușit să supraviețuiască.

Dacă nu ai citit încă această carte, ar fi cazul să o faci, pentru că "atunci când moartea spune o poveste, chiar trebuie să o asculți."

Cartea se poate cumpăra de aici: Hoțul de cărți 

joi, 17 decembrie 2015

Regal de colinde în școlile din Aușeu


Sărbătoarea nașterii lui Isus, celebrată de peste 2000 de ani, este un bun prilej de a aduce împreună părinți, elevi, profesori și autorități locale în jurul bradului și de a ne bucura de frumusețea iernii și magia copilăriei.



Iar elevii noștri nu ne-au dezamăgit nici de data aceasta și au transmis o bucurie cum numai o dată pe an o putem simți, bucuria Nașterii Mântuitorului!



A fost un regal de colinde, obiceiuri, scenete și poezii legate de sărbătoarea Crăciunului, unele tradiționale și altele adaptate zilelor noastre, dar toate la fel de frumoase! Iar acest regal a fost pregătit cu multă dăruire de doamna consilier educativ, doamnele învățătoare și educatoare de la școlile din comună, doamnele profesoare de limba franceză și engleză, precum și de domnul profesor de religie.



Clichetul colindelor pe care le-ați ascultat să bată la fereastra sufletelor pentru a ne ajuta să fim mai buni, mai darnici și mai deschiși lucrurilor care contează cu adevărat. Credința, lumina, bunătatea și speranța să ne conducă pașii prin magia iernii.

Sărbători fericite, dragi elevi!
Sărbători fericite, dragi părinți!












Alte activități ale elevilor găsiți aici:
Capsula timpului
Am plantat un copac, am plantat o faptă bună
Broscuțele, prietenele elevilor
Spectacol de teatru la Aușeu

miercuri, 16 decembrie 2015

Serbare de Crăciun la Grădinița Groşi



Sărbătoarea Crăciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie pentru noi toți, dar mai ales pentru copii.



Încărcați de emoție, dar cuprinși de speranța că Moşul le va răsplăti efortul, preșcolarii de la Grădinița Groși au recitat azi la Serbarea de Crăciun poezii în limba română și în limba engleză, au colindat și au dansat spre bucuria și încântarea bunicilor și părinților care i-au aplaudat înduioșați.


























Iar așteptările copiilor nu au fost deșarte căci moșul a venit, ca în fiecare an, încărcat de bunătăți!

















Mulțumim doamnelor educatoare Secan Viorica, Teuşdea Cornelia şi Cânepă Doina pentru atmosfera de basm pe care au creat-o şi pentru faptul că ne-au reamintit, nouă celor mari, cât de frumoasă şi magică este copilăria!






Pentru a vizualiza alte activități accesați meniul Teaching din partea de sus a blogului.



duminică, 13 decembrie 2015

De la copii pentru copii!


Săptămâna aceasta fiecare dintre elevii Școlii Gimnaziale Alexandru Roman Aușeu a fost Moș Crăciun pentru un alt copil.

În cadrul unui proiect județean realizat în colaborare cu  fundația My brother's keeper și coordonat în școala noastră de doamna învățătoare Bradea Nadia, elevii au strâns și donat jucării , au cumpărat dulciuri și au realizat felicitări pentru a fi trimise altor copii ce au nevoie de jucării acum în prag de sărbători, dar mai ales au nevoie de sprijinul și gândurile noastre bune!


Un act de caritate este de fiecare dată un zâmbet pentru un copil, și, dacă vine de la un alt copil, suntem siguri că rezultatul așteptat va fi pe măsură!





















Felicităm elevii care au dat dovadă de spirit civic și cadrele didactice implicate în proiect; cadre didactice care știu că spiritul civic se învață și se dezvoltă începând de la cea mai fragedă vârstă.


UPDATE
Cadourile au ajuns în Centrul Plus! Felicitări organizatorilor!








Detalii despre fundație găsiți aici: My brother's keeper Romania

Pentru a vedea alte activități ale elevilor click aici:
                  Concurs-si-eu-sunt-junior-ranger
                  Capsula timpului
                  Alexandru Roman
                    Festival de colinde