vineri, 5 februarie 2016

A nimerit orbul Brăila...

Expresia este des folosită în limba română cu sensul de a avea noroc, dar și pentru a încuraja pe cei care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut.

De ce Brăila?  Pentru că  este un oraș în care  străinii/vizitatorii nu au cum să se piardă, un oraș cu străzi dispuse circular. Brăila avea de asemenea  faimă de mare port dunărean la sfârșitul secolului XIX. Oricine, chiar şi orbii, puteau ajunge la Brăila călcând pe dâra de cereale scursă din carele ce mergeau spre portul de la Dunăre.

Și totuși, specialiștii sunt de părere că această expresie provine de la alfabetul Braille (sistem de scriere pentru cei cu deficiențe de vedere în care literele sunt ieșite în relief pentru a fi simțite cu degetele). Astfel  expresia a  cunoscut/știut orbul Braille  a devenit  a știut/nimerit orbul Brăila pentru cei care nu cunoșteau numele francezului care a inventat acest sistem.

Surse: adevarul.ro, ro.wikipedia.org

duminică, 24 ianuarie 2016

Erasmus+

Școala Gimnazială Alexandru Roman Aușeu la prima întâlnire transnațională în cadrul programului Erasmus+


Sunt orașe în lume care își „scriu” cu majuscule numele în amintirile celor care le vizitează.  Un astfel de oraș este Artvin în Turcia, gazda primei întâlniri transnaționale din cadrul proiectului Erasmus+ “HELP-How to educate pupils with lower possibilities”, întâlnire care a avut loc în săptămâna 18-22 ianuarie 2016. Frumosul și ospitalierul oraș a primit câte 2-3 reprezentanți ai școlilor și instituțiilor educaționale din cele cinci țări partenere:

Turcia - Artvin
Ungaria - Felsonyek
Italia- Vigolo Vattaro
Slovacia -Vinica
Romania-  Aușeu.




Proiectul are două componente educaționale principale: dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor digitale, precum și a celor antreprenoriale. Finalitățile proiectului presupun conceperea unor manuale pentru elevi și realizarea unor aplicații de învățare ce pot fi folosite atât pe laptop, cât și pe smartphone. Se au în vedere, de asemenea,  două grupe de vârstă: 11-14 ani și 15-18 ani.
Beneficiarii acestui proiect vor fi toți elevii, dar mai ales cei care provin din medii defavorizate.
Pe agenda de lucru s-au regăsit următoarele activități:  prezentarea partenerilor, întâlniri cu reprezentanți ai inspectoratului școlar și cu autorități locale, workshop-uri, crearea website-ului proiectului, dezbateri privind conceptele și temele educaționale propuse, stabilirea agendei de lucru pentru următoarea întâlnire ce va avea loc în Ungaria.




Am fost plăcut impresionați de modul în care reprezentanții partenerilor turci ne-au întâmpinat, dar și de felul în care colectivele de elevi, cadrele didactice, directorul liceului și inspectorul școlar general, precum și toate autoritățile locale și regionale s-au bucurat și s-au pregătit pentru vizita noastră și a tuturor partenerilor. Această primă și foarte reușită întâlnire din proiect se datorează excelentei organizări concepute și conduse de Aybike Kurt Gultekin (Turcia) și Dr. Balogh Bela (Ungaria).



Oportunitatea de a face parte dintr-un proiect Erasmus nu apare în fiecare zi, și fiindcă este o experiență unică conducerea Școlii Gimnaziale Alexandru Roman Aușeu, alături de toate cadrele didactice,  va depune tot efortul pentru finalizarea cu succes a acestui proiect în august 2017.









joi, 7 ianuarie 2016

AUSEU ELEMENTARY SCHOOL


Un filmuleț despre școală și comună ce va fi prezentat luna aceasta în Turcia în cadrul unui proiect european.








O fotografie de Andrei Posmoșanu

marți, 5 ianuarie 2016

Jocul de șah și dezvoltarea personalității copilului



Artă și știință în același timp, șahul, joc clasic de strategie, nu trebuie neglijat deloc de către părinții care vor să ajute la dezvoltarea unei personalități armonioase și puternice a copilului lor. Studiile recente au demonstrat diferențe semnificative între copiii care joacă frecvent șah și cei care nu practică deloc un "sport al minții".




Care sunt beneficiile practicării jocului de șah?

Iată doar câteva:
  • îmbunătățește concentrarea, memoria, gândirea abstractă, gândirea analitică
  • dezvoltă creativitatea
  • dezvoltă gândirea logică
  • este un test de răbdare și voință
  • sporește încrederea în sine
  • dezvoltă aptitudinile matematice
  • dezvoltă capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni
  • oferă jucătorului șansa de a cunoaște noi prieteni, de a socializa, căci va duce copilul din fața calculatorului și îl va pune în contact cu alți jucători
  • nu devine niciodată plictisitor: nicio partidă de șah nu este asemănătoare cu cealaltă etc.

Când se învață șahul ?

Este greu de spus care este vârsta potrivită pentru inițierea în tainele acestui joc. Este bine însă să se înceapă cât mai  devreme pentru că impactul e mai mare și ajută la dezvoltarea creierului copilului. Unii copii sunt apți să învețe principiile generale ale jocului la 4 ani, alții sunt capabili să înțeleagă regulile și desfășurarea jocului abia pe la 7-8 ani.

Șahul se poate însă învăța la orice vârstă și, spre deosebire de alte sporturi, nu trebuie să te retragi niciodată!

Se spune de asemenea că șahul poate crește chiar IQ-ul, dar de aici apare însă o mare dilemă:


Oamenii deștepți aleg să joace șah sau șahul îi face deștepți?









Surse: Dr. Robert C. Ferguson, "Research and Benefits of Chess", chess.com
Surse foto: www.pinterest.com, voceatransilvaniei.ro, quotesgram.com

luni, 28 decembrie 2015

Originea expresiei “a freca menta”





Expresia “a freca menta” face trimitere la o activitate ușoară, la comoditate, pierderea timpului sau chiar lene, iar originea ei este una precisă.








În Grecia Antică un slujitor al casei avea rolul de a freca masa cu mentă înainte de servirea mâncării pentru mirosul și senzația de prospețime pe care  aceasta le oferă. Obiceiul a fost preluat și de familiile înstărite de români și amatoare de etichete de comportament din secolul al 18-lea. Astfel, mulți slujitori preferau această sarcină în locul muncilor mai grele (gătit, tăiat lemne, cărat apă etc.) și “frecau menta” toată ziua pentru a scăpa de alte sarcini.

Chiar dacă obiceiul a dispărut odată cu trecerea timpului, expresia a persistat cu înțelesul de a trage chiulul de la muncă.



Surse: istorie-pe-scurt.ro, adevărul.ro
Sursă foto: Academia Cațavencu

luni, 21 decembrie 2015

Hoțul de cărți


Autor recenzie: Naghi Sorina (clasa a 10-a)





„Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară și infernală festă omenească?”




Am auzit de "Hoțul de cărți" de ceva timp și în sfârșit am reușit să pun mâna pe ea. Când am început cartea, cam tot ce știam despre ea era faptul că se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă. A fost suficient, deoarece mi-a plăcut să descopăr povestea pagină după pagină. Primul lucru care m-a impresionat a fost naratorul: Moartea. Ea ne va prezenta povestea lui Liesel Meminger, o poveste dintre nenumăratele pe care ea le știe, o poveste ca  "o încercare - o uriașă încercare riscantă - de a dovedi că voi și existența voastră umană meritați." Și este o poveste care te emoționează peste măsură!

Liesel Meminger se află în tren, împreună cu mama și fratele ei, îndreptându-se spre Munchen, unde mama va fi nevoită să-și încredințeze copiii unei familii adoptive. Pe drum însă, fratele ei moare. La înmormântarea lui, Liesel găsește în zăpadă o carte- Manualul groparului - prima carte furată de ea. Dorința ei de a citi cartea furată, singurul obiect care reprezintă legătura cu fratele ei, îi oferă fetei motivația necesară pentru a învăța să citească.

"Liesel observă străinătatea ochilor tatălui adoptiv atunci când aprinse lumina în baia rece. Erau făcuți din blândețe și argint. Ca argintul moale topindu-se. Văzând acei ochi, Liesel a înțeles că Hans Hubermann valora mult."

 "N-ai crede, a scris ea, dar nu școala a fost cea care m-a ajutat atât de mult să citesc. A fost papa. Oamenii nu îl cred foarte deștept, și e adevărat că nu citește prea repede, dar am aflat curând că scrisul și cuvintele chiar i-au salvat cândva viața."

În Munchen, Liesel își va face prieteni noi,  Rudy Steiner, un băiat îndrăgostit de ea, dar mai ales un evreu care avea nevoie de o ascunzătoare. El găsește  ajutorul de care avea atâta nevoie, și după câteva zile de la sosirea lui, el și Liesel încep să se împrietenească. "O am pe Liesel Meminger într-o mână, iar pe Max Vandenburg în cealaltă. În curând, voi aplauda cu ei. Doar dați-mi câteva pagini." Fetița și evreul încep să-și povestească unul altuia coșmarurile, Liesel îi citește din cărțile furate din biblioteca primarului, iar Max va scrie povești pentru ea. Se naște o prietenie legată prin cuvinte.

"Hoţul de cărţi" nu e doar povestea unei fetițe de zece ani, care fură cărți. Este o poveste despre puterea cuvintelor și despre cum acestea îți pot schimba, sau chiar salva, viața. Personajele sunt frumos conturate, fiecare ieșind în evidență prin autenticitate. Mie, personal, mi-a plăcut extrem de mult Rudy, băiatul cu ochi albaștri și păr blond, profitând de fiecare ocazie pentru a-i pune aceeași întrebare hoțului de cărți, deși știa deja răspunsul: "Ce zici de un sărut?". L-am îndrăgit și pe Max, evreul care a reușit să supraviețuiască.

Dacă nu ai citit încă această carte, ar fi cazul să o faci, pentru că "atunci când moartea spune o poveste, chiar trebuie să o asculți."

Cartea se poate cumpăra de aici: Hoțul de cărți